COMUNICAT DE PRESĂ: Atelierul de torturi și prăjituri artizanale Angeline Cake Boutique estimează afaceri de 4,3 milioane de lei în 2023

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

București, 25 ianuarie 2023: Producătorul de torturi și prăjituri artizanale, Angeline Cake Boutique, și-a publicat rezultatele financiare aferente 2022 și planurile de creștere pentru anul care tocmai a început.

Cifra de afaceri a atelierului de cofetărie artizanală Angeline Cake Boutique, deținut în București de soții Andreea și Marius Simion, a crescut la 1,7 milioane de lei în 2022, de la 1,2 milioane de lei în 2021. Până la finele anului, conducerea companiei estimează să ajungă la afaceri de 4,3 milioane de lei, pe fondul investițiilor derulate anul trecut cât și datorită celor prevăzute în 2023. Este vorba despre o creștere de 2,5 ori mai mare, iar printre investițiile menționate se află și 15.000 de euro într-un amplu proces de digitalizare, în urma căruia s-a lansat, de curând, și magazinul online www.angelinecakes.ro

Cu toate că 2022 a adus creșteri generale de prețuri în piață, iar la produsele Angeline Cake Boutique au fost cu 10-15% mai mari față de 2021, numărul de bonuri înregistrate în magazinul fizic din Piața Victoriei s-a majorat cu 40% comparativ cu anul anterior. O contribuție la această creștere a avut-o și modificarea orarului locației, magazinul fiind acum deschis de luni până duminică.

„Clienții noștri au căutat diversitate și noutate în 2022. Astfel, produsele vedetă (ocupând topul vânzărilor noastre) au fost pasteis de nata și tortul Red Velvet și au însumat aproximativ 15% din total încasări, în proporții relativ egale. Sunt deserturi internaționale pe care piața românească încă le descoperă, iar atunci când se va ajunge la o stabilizare a dorinței de explorare în această direcție, clienții vor începe să selecteze între producătorii locali din punct de vedere al calității livrate. Așadar, estimăm un 2023 în care se va contura tot mai puternic dorința de a savura un desert artizanal, fabricat cu ingrediente 100% naturale, adică un desert compatibil cu un stil de viață sănătos”, spune Andreea Simion, partener Angeline Cake Boutique.

Pentru 2023, compania anunță noi investiții, pentru extinderea rețelei de magazine fizice cu o investiție de 150 000 eur.  În ce privește trendul extrem de prezent al creșterilor de prețuri, Andreea și Marius Simion estimează o scumpire a produselor Angeline Cake Boutique cu 5-10% în a doua jumătate a anului, în funcție de situația pieței la acel moment.

Despre Anegline Cake Boutique:

Angeline Cake Boutique, atelierul de cofetărie artizanală fondat în București de soții Andreea și Marius Simion a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de 1,7 milioane de lei. Compania a fost fondată în 2017. În prezent numără 1 Cake Shop, singurul din București unde poți vedea în direct procesul de producție, iar până la finele anului estimează să ajungă la 4 magazine. Pentru mai multe detalii, vizitați www.angelinecakes.ro .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>