Peste 14.000 de locuințe, oferite de 50 de ansambluri și agenții, vor fi prezentate în acest weekend la târgul Imobiliarium

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

București, 13 octombrie 2022

Imobiliarium, cel mai amplu eveniment digitalizat dedicat pieței rezidențiale, însumează, la ediția din acest weekend, peste 14.000 de locuințe, oferite de 50 de ansambluri și agenții atent selectate. Expoziția prezintă vizitatorilor discounturi cuprinse între 1.000 și 15.000 de euro, oferite doar în cadrul evenimentului.

Imobiliarium 2022 va avea loc în weekendul 14-16 octombrie, noutatea principală a ediției constând în noua locație a evenimentului – NORD Events Center by Globalworth, o locație modernă, accesibilă – aflată la un minut distanță de stația de metrou Pipera, ce dispune de parcare dedicată vizitatorilor.

Oferta acestei ediții va acoperi o gamă diversificată de locuințe, respectiv ansambluri imobiliare regăsite, preponderent, în zonele centrale și de nord ale Capitalei, din toate segmentele. Circa 30% dintre locuințe sunt deja finalizate, 50% se află în construcție, iar 20% sunt în stadiul de plan.

Mihai Cima_organizator Imobiliarium (1)

Ne așteptăm ca această ediție, la care estimăm în jur de 5000 de vizitatori, să fie una de succes. Mizăm, în primul rând, pe calitatea și numărul ansamblurilor prezente, dar și pe formatul conceptului Imobiliarium, care va asigura vizitatorilor o experiență de prospectare eficientă și plăcută. Totodată, după aproape trei ani, clienții vor regăsi la noi numeroase oferte diversificate într-un singur loc, iar limitarea autorizațiilor de construcție, ce va determina o reducere considerabilă a ofertei în următorii ani, face ca toamna aceasta să fie o perioadă ideală pentru achiziții imobiliare, atât pentru clienții care își cumpără o locuință, dar și pentru investitori”, a declarat Mihai Cima, organizator Imobiliarium.

Printre cei mai mari expozanți care își vor prezenta ofertele la expoziția imobiliară din acest weekend se numără: NEPI Rockcastle, Aqua City, Nusco Imobiliara, Rent Guard, Cordia, Sole, Cortina Norh și Cortina 126, Speedwell, ANG Luxury Properties și mulți alții. Totodată, vizitatorii se vor putea bucura în cadrul evenimentului de diverse elemente surpriză, aduse de partenerii evenimentului, care completează experiența clientului la târg.

Discounturi de până la 15.000 de euro și o paletă largă de beneficii

 NORD Events Center by Globalworth

Majoritatea dezvoltatorilor vin la Imobiliarium cu diverse promoții, cele mai întâlnite fiind discounturile cuprinse între 1.000 și 15.000 de euro, oferite doar în perioada evenimentului. Totodată, expozanții propun o varietate de beneficii dedicate clienților. Spre exemplu, Aqua City oferă locuri de parcare în subteran, în valoare de 15.000 de euro, la orice achiziție, iar Parcului 20 by Cordia propune, pe lângă oferte exclusive la ultimele unități disponibile din ansamblu, o gamă largă de beneficii precum stații de încărcare pentru mașini electrice, parcări pentru vizitatori, parcări pentru biciclete, boxe la subsol, recepție pentru rezidenți și vizitatori etc.

Totodată, în cadrul expoziției vor fi lansate în premieră și noi ansambluri rezidențiale. Unul dintre expozanți – NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar și dezvoltator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est, aduce la Imobiliarium primul proiect rezidențial al grupului – Vulcan Residence – ce va fi finalizat în a două jumătate a anului viitor. La Imobiliarium, Vulcan Residence vine cu un pachet special de prețuri pentru un număr limitat de apartamente, cât și cu oferte tip « apartament plus loc de parcare » sau « apartament plus spațiu de depozitare » la un preț special, care se încadrează în plafonul TVA de 5%, încă în vigoare până la finalul anului.

Printre alți mari dezvoltatori care lansează noi ansambluri în cadrul Imobiliarium se numără și Nusco Imobiliara – un nou proiect de 120 de vile în zona de Nord a Capitalei, respectiv Cortina North, care lansează faza a doua a complexului. Un alt dezvoltator care vine la Imobiliarium cu stoc nou, la prețuri de lansare, este Speedwell, cu ansamblurile The Ivy și Triama Residence. Din portofoliul acestuia mai face parte și Paltim, un proiect premium de regenerare urbană, amplasat pe malul Begăi, în Timișoara, ce reprezintă o oportunitate de investiție pentru cei interesați.

Imobiliarium (1)

Majoritatea dezvoltatorilor își vor prezenta ofertele deja aflate pe piață, dintre care menționăm case ce pornesc de la prețul de 110.000 de euro în Buftea, lângă pădure, oferite de dezvoltatorul Sole sau proiectele Cortina North și Cortina 126  locuințe premium și high-end, cu design inovator, finisaje și dotări de excepție, de la dezvoltatorul Cortina. Totodată, dezvoltatorii vor expune și proiecte ce prezintă un potențial investițional, în zone de vacanță. Un exemplu în acest sens ar fi ansamblul Jade Tower, din Costa del Sol, Spania, oferit de Cordia.

Un alt proiect inovator, ce își propune să stabilească un nou reper pentru locuințele de lux din Capitală și din țară este Elie Saab Towers – creat de către Metropolitan Group și Elie Saab, unul dintre cele mai importante nume din industria de Haute Couture la nivel mondial. Turnurile Elie Saab vor fi amplasate într-una dintre cele mai exclusiviste zone ale Capitalei.

ANG Luxury Properties propune în cadrul târgului un portofoliu impresionant de ansambluri de lux, precum Pines Residence, Marina Tower, Green Lake Smart Villas, Grand Chalet, Brick, Urban Plaza etc. Mai mult, pentru Marina Tower și Grand Chalet (ansambluri la mare și munte) compania oferă vouchere considerabile (între 5.000 și 50.000 de euro) doar primilor 5 cumpărători. Totodată, atât cele două ansambluri menționate, cât și Damac, EMAAR si Sobha din Dubai, oferă payment plans pe 2, respectiv 5 ani. Săptămâna aceasta, ANG Luxury Properties lansează  NOAM – showroom-ului diviziei sale de mobilă, un business complementar ce importă mobilă, finisaje și decorațiuni de la branduri de prestigiu din Italia. Vizitatorii Imobiliarium vor putea beneficia de cele 3000 de vouchere oferite de NOAM în cadrul evenimentului. Mai mult, ANG Luxury Properties va prezenta în cadrul târgului și primul proiect imobiliar în calitate de dezvoltatori, sub brandul Monarc.

Soluții și proiecte complementare achiziției imobiliare, dedicate clienților Imobiliarium 

Pentru a facilita experieța de prospectare și achiziție a locuinței, Imobiliarium are ca parteneri diverse companii ce oferă servicii complementare, dedicate celor interesați de achiziția unei locuințe. Spre exemplu, în cadrul evenimentului, Storia.ro, platforma imobiliară cu cele mai multe anunțuri, va lansa indexul T.R.A.I., un instrument care ajută clientul în decizia de achiziție.

„Indexul T.R.A.I te ajută să vezi nivelul real de trai al locuitorilor unui cartier, un fel de index al sănătății imobiliare a zonei. Încurajăm pe toata lumea să intre pe trai.Storia.ro, măcar din curiozitate, dacă nu se află acum în căutarea unei locuințe, iar la Imobiliarium îi așteptăm la standul Storia.ro cu mai multe surprize, inclusiv unele de casă nouă, dar și cu diverse activități, atât pentru adulți, cât și pentru copii”, a declarat Monica Dudău, Marketing Manager Storia.ro & OLX Imobiliare.

Pe de altă parte, Bankata, comparator financiar cu peste 50 de criterii de analiză, a pregătit cu ocazia evenimentului 35 de oferte de credit ipotecar și 50 de oferte de credit de nevoi personale, potrivite pentru orice profil de cumpărător. Iar Tech Cuisine, cel mai important jucător de pe piața de smart home din România, va prezenta, la standul dedicat, soluții de automatizare a încălzirii, a accesului în locuință, echipamente pentru controlul inteligent al iluminării și multe altele.

De asemenea, va fi prezent și brandul Kuziini, producător de bucătării ce aduce în fața vizitatorilor Imobiliarium un software avansat, ce oferă clienților posibilitatea de a-și proiecta și vizualiza bucătăriile prin intermediul programului special de realitate virtuală.

Oferta imobiliară vine însoțită de o experiență digitală

Prin intermediul platformei de înregistrare MyConnector, organizatorii Imobiliarium facilitează accesul gratuit la eveniment, dacă înregistrarea este realizată înainte de începerea târgului. Același instrument digital oferă vizitatorului și posibilitatea de a primi o segmentare dedicată a ofertelor din cadrul expoziției (în funcție de nevoile sale, bifate la înscriere), astfel încât în cadrul evenimentului va ști exact ce ansamblu se regăsește în criteriile sale.

Totodată, pe toată perioada expoziției, vizitatorii vor avea posibilitatea de a vedea ansamblurile prin imagini 360 grade, disponibile pe device-urile expozanților, înainte de a le vizualiza în formă fizică, unele dintre acestea fiind încă nefinalizate.

Pre-înregistrarea se poate face direct pe website:  www.imobiliarium.ro, iar pentru cei care nu aleg această variantă, biletul de acces direct la târg va fi în valoare de 20 de lei.

Despre Imobiliarium 

Imobiliarium, prima expoziție tehnologizată dedicată zonei de rezidențiale, este organizat de una dintre cele mai mari companii de organizare de evenimente – Universum Events. Lansat în 2017, ca o alternativă la clasicele evenimente de real-estate, târgul Imobiliarium vine cu un obiectiv simplu: de a facilita posibililor cumpărători procesul de selecție și achiziție a unui imobil rezidențial, aducând tehnologia în prim plan.

Târgul Imobiliarium reunește cel mai mare număr de ansambluri noi, ținând cont de experiența și istoricul acestora și, totodată, cel mai amplu eveniment digitalizat dedicat pieței imobiliar-rezidențiale.

Imobiliarium 2022 este susținut de Storia.ro și are ca  Parteneri Platinum: Nusco Imobiliara, iResidence, Speedwell, Vulcan Residence by Nepi Rockcastle, Aqua City, ANG Luxury Properties, Parcului 20 by Cordia, Metropolitan, Ospinas, THE Concept iar ca Parteneri Gold: Cortina North, Cortina 126, Elements by the lake, Rent Guard, Sole Forest Residence, RE/MAX Magnum Group, UniCredit Bank, Delta Studio, Tech Cuisine Smart Home, Bankata, Asociația Romana Smart City, Partener Media Principal Kiss FM.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>