Ericsson Mobility Report: În al doilea trimestru din 2021, numărul abonamentelor 5G a crescut cu 84 de milioane, ajungând la un total de 380 de milioane

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  • Numărul abonamentelor noi de servicii 5G l-a depășit, la nivel global, pe cel al abonamentelor 4G

În cel de-al doilea trimestru al anului 2021, creșterea numărului de abonamente pentru servicii 5G a depășit-o, la nivel global, pe cea a abonamentelor 4G, arată datele din Ericsson Mobility Report pentru perioada aprilie – iunie 2021, publicate de companie.

Astfel, numărul abonamentelor 5G (de la nivel global) care includ și un dispozitiv compatibil cu această tehnologie (5G) a crescut cu 84 de milioane în cursul trimestrului 2 al anului curent, ajungând la un total de 380 de milioane. Totodată, 176 de furnizori de servicii de comunicații au lansat servicii 5G comerciale.

În același timp, abonamentele 4G au crescut cu 71 milioane – până la 4,8 miliarde – reprezentând 59% din totalul abonamentelor mobile, în timp ce abonamentele de tip WCDMA/HSPA au scăzut cu 46 milioane, iar  abonamentele de tip GSM/EDGE cu 52 de milioane.

La nivel global, numărul abonamentelor mobile (existente în trimestrul 2 din 2021) totaliza aproximativ 8,1 miliarde, ponderea acestora fiind de 103% la nivelul populației globale. 50 de milioane de abonamente mobile noi (din acest total) au fost încheiate în perioada aprilie – iunie 2021, cele mai multe în China (+13 milioane), Indonezia (+5 milioane) și SUA (+3 milioane).

Numărul abonamentelor mobile ce includ servicii de broadband a crescut cu aproximativ 100 de milioane în al doilea trimestru al acestui an, ajungând la 6,8 miliarde și marcând, astfel, o creștere de 7% față de anul precedent (în contextul în care numărul deținătorilor unici de abonamente mobile este de aproximativ 6 miliarde – diferența dintre numărul de abonamente și numărul de abonați se datorează abonamentelor inactive, deținătorilor de dispozitive multiple și/sau optimizării abonamentelor pentru diferite tipuri de apeluri).

În ceea ce privește traficul de date în rețelele mobile, raportul arată că rata de creștere a traficului de la an la an a rămas la un nivel normal de 44%, în perioada cuprinsă între trimestrul 2 al anului 2020 și trimestrul 2 din 2021. Astfel, în acest interval de timp, traficul total de date în rețelele mobile a atins, lunar, 72 EB (EB = Exabyte), iar rata de creștere trimestrială a fost de aproximativ 9%.

Pe termen lung, creșterea traficului este determinată atât de creșterea numărului de abonamente pentru smartphone-uri, cât și de creșterea volumului mediu de date/abonament, alimentată în principal de o creștere în ceea ce privește vizionarea de conținut video (cu mențiunea că există diferențe mari în ceea ce privește valorile/nivelurile de trafic de date între piețe, regiuni și furnizorii de servicii).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>