Epson își menține poziția de lider al pieței locale de videoproiectoare și în trimestrul al doilea al anului 2021

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Cota de piață valorică a companiei atinge 45%

București, 25 august 2021 – Epson, lider mondial al pieței de produse inovatoare în domeniul imaginii, a încheiat trimestrul al doilea al anului 2021 cu o cotă de piață de 45% din punct de vedere valoric, respectiv 40% ca număr de unități livrate în România. Raportat la primul semestru al anului 2021, compania și-a reconfirmat poziția de lider pe piața locală de videoproiectoare, cu o cotă valorică de 48% și o cotă de 44% în ceea ce privește numărul de unități vândute, arată datele Futuresource Consulting, companie de consultanță în cercetarea pieței.

Epson conduce astfel clasamentul semestrial, atât valoric, cât și numeric, la vânzările de videoproiectoare interactive (76% ca volum și 72% ca valoare), echipamente cu rezoluție WUXGA (49% ca volum și 43% ca valoare) și videoproiectoare cu rezoluție 1080p (57% ca volum și ca valoare), în timp ce la categoria videoproiectoarelor cu o luminozitate de 6000+ lumeni, Epson este lider de segment la numărul de unități vândute, cu o cotă de piață de 49%.

„Încrederea pe care clienții români o au în calitatea produselor Epson ne reconfirmă poziția de lider al pieței videoproiectoarelor la nivel național. Este, de asemenea, și un imbold puternic pentru noi. Ne încurajează să continuăm cercetările și investițiile în perfecționarea echipamentelor noastre conform celor mai exigente cerințe ale clienților noștri”, a declarat Simona Decuseară, National Sales Manager la Epson România și Bulgaria. „De curând, Epson a sărbătorit 20 de ani ca lider mondial în industria videoproiectoarelor şi opt ani ca lider al pieței Pro Displays Projection (Afișaje Profesionale) în EMEA, astfel că rezultatele locale nu fac decât să reconfirme puternica noastră poziţie deja dovedită la nivel mondial”, a adăugat Simona Decuseară.

Soluţiile de predare interactivă de la Epson încorporează o serie de carcateristici tehnologice superioare, oferind profesorilor libertatea de a crea experienţe de studiu digital care satisfac aşteptările elevilor din ziua de azi, familiarizaţi cu dezvoltările tehnologice. Toate modelele din această gamă sunt echipate cu intrări HDMI, difuzor integrat şi intrare pentru microfon.

De asemenea, dispun de funcţii extinse de adnotare, fără a fi nevoie de o conexiune la PC şi de funcţia îmbunătăţită de moderator. La acestea se adaugă şi funcţionalităţi de împărţire a ecranului şi modalităţi de interactivitate pentru mai multe ecrane.

Portofoliul Epson aduce pe piața din România cea mai mare gamă de vidoproiectoare home cinema și business, cu sisteme de sunet integrate, funcții precum deplasarea lentilei pe verticală și pe orizontală, rezoluții superioare și tehnologie laser. Inovarea funcționalităților redefinește constant soluțiile de videoproiecție oferite de Epson ca fiind ideale atât pentru experiențele cinematografice complete acasă, cât și pentru birou, în contextul digitalizării accelerate a mediului de muncă din ultimul an.

Modelele laser sau cu lampă din gama de proiectoare home cinema sunt recunoscute pentru rate de contrast extrem de înalte, cu imagini impresionante de până la 300”. Imaginile excelente sunt rezultatul utilizării combinate a tehnologiei 3LCD, incluzând luminozităţi la fel de mari pe alb şi pe culoare, HDR10, PRO-UHD 4K, contrast şi procesarea culorilor.

Gama de videoproiectoare business dedicată companiilor include soluţii de afişare intuitive şi interactive pentru spaţiul de conferinţe sau lucrul de acasă, care combină beneficiile flipcharturilor, partajărilor de tip „tablă interactivă” şi ecranelor convenţionale.

Modelele instalabile Pro AV fiabile, de înaltă performanță, satisfac cerințele publicului în amfiteatre, teatre, săli de concerte, în cadrul unor evenimente corporate mari și în spații exterioare din întreaga lume.

Despre Epson

Epson este un lider global în tehnologie, dedicat conectării oamenilor, lucrurilor şi informațiilor, prin intermediul tehnologiilor sale originale eficiente, compacte şi precise. Având o gamă de produse care cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală şi sisteme de imprimare digitală până la proiectoare 3LCD, ochelari inteligenți, sisteme de detecție şi roboți industriali, compania se concentrează asupra stimulării inovațiilor şi depășirii așteptărilor clienților în ceea ce privește imprimantele cu jet de cerneală, comunicarea vizuală, echipamentele portabile şi robotica.

Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, grupul Epson are peste 81.000 de angajați în 85 de companii din întreaga lume şi se mândrește cu contribuțiile aduse comunităților în care își desfășoară activitatea şi cu eforturile permanente de a reduce impactul asupra mediului. http://global.epson.com/

Despre Epson Europe

Epson Europe B.V., cu sediul la Amsterdam, este sediul central regional al Grupului pentru Europa, Orientul Mijlociu, Rusia şi Africa. Cu 1.830 de angajaţi, vânzările Epson Europe pentru anul fiscal 2017 au fost de 1,7 miliarde de Euro. http://www.epson.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>