Canon lanzeaza PRISMAcolor Manager pentru masurarea si validarea culorilor cu usurinta pe toate imprimantele digitale de productie CMYK

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

canon-symbol

Canon Europe lansează PRISMAcolor Manager, un software în cloud pentru gestionarea culorilor, care le permite furnizorilor de servicii de imprimare (PSPs) să măsoare şi să valideze culorile pentru imprimante CMYK Canon şi non-Canon inkjet sau cu toner, din multiple locaţii. Folosind un proces simplu, în câţiva paşi, cu ajutorul cărora se verifică atent calitatea şi consecvenţa, PRISMAcolor Manager verifică exactitatea culorii conform unor standarde recunoscute în industrie, precum cele menţionate de FOGRA şi IDEAlliance sau conform scopurilor şi preferinţelor stabilite de utilizator, permiţând operatorilor să compare şi să reproducă cu precizie culorile imprimate.

PRISMAcolor Manager le oferă PSPs (Print Service Providers) o modalitate simplă de confirmare şi vizualizare a calităţii culorilor materialelor imprimate digital conform unui criteriu stabilit prin structurarea clară a procesului de măsurare a culorilor, simplificarea modului în care sunt afişate şi analizate rezultatele şi centralizarea rezultatelor în urma măsurătorilor făcute pe mai multe imprimante. PRISMAcolor Manager validează şi clasifică rezultatele analizelor conform standardelor definite.

Cu ajutorul interfeţei sale intuitive, acest software poate fi utilizat de orice operator, economisind astfel timp şi resurse. Cu ajutorul unor animaţii simple, PRISMAcolor Manager îi prezintă operatorului etapele de măsurare a culorilor, de la iniţializare la generarea de rapoarte. Reducând cantitatea de imprimări neconforme, PRISMAcolor Manager ajută la reducerea erorilor prin introducerea automată a graficelor cu măsurători cu setările corecte în echipamente cu PRISMAsync sau controler Fiery sau prin afişarea pe ecran a setărilor corecte pentru calitatea culorilor sub formă de instrucţiuni pentru operator. În timpul măsurării, animaţiile oferă feedback în timp real şi o listă cu aspectele care trebuie verificate după efectuarea corectă a fiecărei etape.

Folosind PRISMAcolor Manager, operatorii pot valida calitatea culorilor în patru moduri:

  1. De la un server de imprimare PRISMAsyncse imprimă un grafic de testare cu setările corecte, iar acesta este măsurat folosind senzorul intern de culoare al presei digitale. Apoi validările sunt încărcate în PRISMAcolor Manager. Întregul proces se desfăşoară automat.
  2. Un grafic de testarecu cod de identificare cu setările de culoare corecte este imprimat automat din PRISMAcolor Manager pe un echipament CMYK cu PRISMAsync sau controller Fiery şi este măsurat uşor cu dispozitive de măsurare compatibile X-Rite i1 Pro sau iSis, corelând rezultatele validării cu testul pe baza codului de identificare.
  3. Graficul de testare cu cod de identificare poate fi descărcat din PRISMAcolor Manager şi imprimat manual pe orice imprimantă CMYK cu SNMP folosind setările de calitate a culorilor afişate în PRISMAcolor Manager. Apoi graficul poate fi măsurat foarte uşor în PRISMAcolor Manager cu dispozitive de măsurare compatibile X-Rite i1 Pro sau iSis, corelând rezultatele validării cu testul pe baza codului de identificare.
  4. Graficul de testare standard pentru validarea culorilor este măsurat în PRISMAcolor Manager pentru validare folosind un dispozitiv de măsurare compatibil X-Rite i1 Pro sau iSis.

Jennifer Kolloczek, European Planning, Marketing & Innovation Senior Director, Production Print la Canon Europe, a declarat: “Validarea și optimizarea consecvenţei culorilor este esențială pentru furnizorii de servicii de imprimare și reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte ale imprimării profesionale. Monitorizarea calității culorilor și asigurarea conformității acestora cu standardele industriei poate fi foarte complexă, necesită mult timp și adesea este nevoie de un expert în culori. Pentru PSPs care au mai multe tipuri de imprimante sau mai mulți furnizori de imprimante, procesul de măsurare și analiză a consecvenței și calității culorilor pe diferite dispozitive poate fi și mai dificil. PRISMAcolor Manager le oferă PSPs un instrument simplu, potrivit pentru imprimante de la orice furnizor, care să sprijine aceste procese. Iar interfața ușor de utilizat permite operatorilor de la toate nivelurile să efectueze validarea.“

PRISMAcolor Manager va fi disponibil începând cu luna mai 2023 prin PRISMA Home, locul unde puteţi găsi toate instrumentele şi aplicaţiile PRISMA Cloud.

Pentru mai multe informații despre PRISMAcolor, accesați: https://www.canon-europe.com/business/products/software/prismacolor-manager/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>