SPLASH, cel mai nou jucător de pe piața de ride-hailing

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Start-up-ul românesc SPLASH a adăugat, la finalul acestui an, serviciul de ride-hailing în portofoliul de soluții de transport alternativ. SPLASH devine, astfel, încă un jucător pe această piață, pe lângă Uber sau Bolt.

Lansarea serviciul de ride-hailing vine ca răspuns la nevoile și problemele actuale ale pieței de transport alternativ din România, precum și ca urmare naturală a dezvoltării brandului de închiriere de trotinete.

Cu o investiție estimată la peste 1 milion de euro în primul an, SPLASH țintește să ajungă la 50.000 utilizatori activi doar pe serviciul de ride-hailing, până la finalul lui 2023.

Splash își propune să schimbe direcția actuală a pieței printr-o abordare mai personală și mai apropiată de nevoile consumatorilor și partenerilor. Serviciile vor avea la bază o filosofie nouă, care pune accent pe normalitate, corectitudine și calitate, pentru o experiență bună pentru toate părțile implicate.

Brandul colaborează deja cu peste 2.000 de șoferi în București, dar și în alte orașe, precum Bacău, Constanța și Cluj, fiind în plin proces de dezvoltare a bazei de șoferi în toată România.

Vorbim de o piață unde contactul se face direct între client și partener, dar asta nu înseamnă că pentru integratorul de soluții, adică aplicația de ride-sharing, nu există responsabilitate. Nu putem controla 100% ce se întâmplă, dar ne dorim să aducem plus valoare față de jucătorii existenți pe piață prin ascultarea activă a problemelor clienților noștri și suport pentru rezolvare, un proces de selecție și control mai bine pus la punct, dar și pentru șoferi, prin comisioane mai mici și campanii de susținere”, a declarat Cosmin Doroftei, cofondator & CEO SPLASH.

Despre SPLASH

Splash Mobility, compania din spatele brandului, are capital 100% românesc și activează de peste 4 ani cu servicii de închiriere de trotinete. Flota SPLASH are, în prezent, peste 1000 de trotinete electrice.

Serviciile de ride hailing sunt oferite prin aceeași aplicație folosită pentru închirierea trotinetelor. Aplicația este disponibilă în App Store și Google Play sub numele Splash – Smart Rides, având 100.000 de utilizatori activi și aproape 150.000 de descărcări.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>