Marks & Spencer prezintă noile colecții pentru sezonul de toamnă-iarnă

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Toamna aceasta, Marks & Spencer a pregătit o colecție cool și actuală, cu piese ușor de integrat în garderobă, pornind de la un stil casual, de zi cu zi, până la unul elegant și sofisticat. Croielile atent lucrate, create pentru toate siluetele și realizate din materiale de cea mai înaltă calitate reprezintă un trademark și în acest sezon.

Paleta de culori de sezon, precum kaki, verde și alte nuanțe inspirate din natură, este completată de tonurile neutre și de cele calde, dar și de nuanțele de efect, precum cele metalice, iar imprimeurile florale și romantice sunt readaptate și integrate în cămăși și rochii feminine, cu gulere voluminoase si dantelă, pentru un aspect chic.

Maletele din materiale moi, rochiile midi fluide, carourile și dungile clasice sunt elementele de bază ale noii colecții, alături de pantalonii largi și de detaliile sport, precum dungile laterale, în timp ce fustele plisate și cele fluide, din satin strălucitor, aduc ținutelor un aer delicat, care te scoate oricând din impasul alegerii unui outfit.

img1

Sezonul acesta observăm o reinterpretare a croielilor și piese cu un twist care completează perfect orice look. Un exemplu este trench-ul kaki cu o croială clasică, cu glugă detașabilă și buzunare supradimensionate, un element modern care oferă un aer actual oricărei ținute. De asemenea, jachetele texturate, blazerele supradimensionate sau jachetele stil Aviator cu căptușeală îmblănită îmbină confortul și stilul într-un singur item, fiind alegerea perfectă pentru momentele în care vrei să arăți stylish fără efort.

Pentru sezonul rece, Marks & Spencer îți propune să dai frâu liber imaginației și creativității, astfel că tricotajele și hainele cu imprimeuri și culori puternice sunt exact ce ai nevoie pentru combinații de layere în care să te simți confortabil și să ai un look streetstyle desăvârșit.

Marks & Spencer 2

Noua colecție Marks & Spencer aduce și o gamă variată de piese definite de un caracter atemporal, create cu grijă și atenție, pentru a putea fi purtate în numeroase stiluri și combinații. De la geanta cu print animal, care e centrul atenției al oricărei ținute, până la mocasinii din piele, care te poartă în toate călătoriile, ca tu să te simți confortabil oriunde și oricând.

Toamna aceasta este a pieselor versatile, cu care poți jongla cu încredere și pe care le poți reinventa pentru mult timp de acum înainte, păstrându-și estetica și culorile la fel de proaspete ca la început.

img2

Colecția pentru bărbați

Pentru bărbați, Marks & Spencer vine cu o abordare autentică, cu o colecție care îmbină confortul cu stilul, prin piese vestimentare care construiesc cu ușurință un look de efect și, totodată, effortless.

Toamna aceasta este momentul perfect pentru a-ți redefini garderoba, iar noua colecție aduce piese reinventate într-o manieră contemporană, realizate din materiale de cea mai bună calitate, care beneficiază de tehnologia outwear, făcându-le rezistente la apă și la alte fenomene specifice anotimpurilor reci. În plus, sustenabilitatea ocupă un loc important și de această dată, minimizarea impactului asupra mediului fiind un aspect esențial pentru Marks & Spencer.

img3

Materialele tip tweed, lână și piesele cu cordon sunt elementele principale ale acestui sezon, alături de cămășile în carouri, care aduc un aer de nostalgie, dar și de influențele retro reprezentate de hainele sporty regăsite într-o paletă de culori pământii, precum verde, ocru, albastru și bej.

Pentru zilele mai răcoroase, colecția aduce piese practice, colorate, cu un touch elegant, care beneficiază de tehnologii inteligente, precum rezistența la intemperii și căptușeala care nu permite frigului să pătrundă.

Alături de colecția dedicată sezonului, colecția Autograph se concentrează pe articole cu o estetică smart casual, cu un design minimalist, ideale pentru cei care își doresc un stil potrivit multor ocazii. Printre acestea se regăsesc și detaliile subtile, precum dungile și materialele texturate, care aduc o notă de eleganță și rafinament întregii ținute.

Pentru perioada de început a iernii, cașmirul, lâna, tricotajele fine și piesele outdoor se regăsesc într-o paletă de culori cu nuanțe neutre, de ecru, iar, totodată, imprimeurile Houndstooth, ombré, carourile. Tricotajele clasice cu imprimeu Fair Isle sunt cele care te introduc în lumea de basm a iernii.

În ceea ce privește confortul, Marks & Spencer continuă să ofere haine realizate din cele mai fine materiale, într-o paletă de culori cheie, dar și imprimeuri granulate și space dye, pentru momentele în care nu ai timp de pierdut, dar îți dorești ca rezultatul final să fie unul special.

Piesele sunt disponibile atât în magazinele fizice, cât și online, pe marksandspencer.com/ro.

Ținute cheie în colecția pentru femei

Rochie midi cu volane

T42/7877 349 lei

Rochie tip cămașă cu fundă

T69/1344 299 lei

Rochie midi cu cordon

T69/1321 239 lei Exclusiv online

Top din piele

T43/5586 189 lei Exclusiv online

Jachetă Aviator cu blană sintetică

T49/4560 pret la cerere

            Pantaloni wide-leg din tricot

T59/6903 219 lei

Rochie lungă

T69/1352 299 lei

Fustă cu pliuri

T69/3283 249 lei

Sacou

T59/5939J 299 lei

                Fustă din satin cu pliuri

T69/3290 299 lei

Sacou

T59/5939J 299 lei

Pantaloni wide-leg cu dungi laterale

T59/1040T 249 lei

Ținute cheie în colecția pentru bărbați

Cămașă T25/2056M

325 lei

          Pulover cu fermoar T30/2812M

225 lei

                          Pantaloni cu imprimeu

T70/4281Y 189 lei

Pantaloni elastici

T17/6704M 149 lei

        Bluză cu fermoar

T28/1208M 249 lei

       Tricou cu mesaj

T28/5056M 149 lei Exclusiv online

Bluză T07/3247 99 lei Tricou cu imprimeu T28/2012M 99 lei       Jeanși 360 FLEX SLIM T17/1389   249 lei
Geacă

T16/6781M 475 lei

Cămașă

T25/2086M 225 lei

Bluză stil Rugby T28/5645M 225 lei

***

Despre Marks & Spencer

Înființată în 1884, Marks & Spencer este unul dintre principalele magazine de retail din Marea Britanie, având o vechime de peste 137 de ani. Marks & Spencer are peste 1.519 de magazine la nivel mondial, inclusiv Europa, Asia și Orientul Mijlociu precum și site-uri web emblematice în peste 100 de piețe.

În România, Marks & Spencer prin partenerul său în sistem de franciză, Voici La Mode, operează 3 magazine oferind calitatea M&S bine-cunoscută prin colecțiile de îmbrăcăminte pentru femei, bărbați și copii.

Pentru informații suplimentare, accesați:  https://voicilamode.com/ , https://www.instagram.com/marksandspencerromania/ sau https://www.facebook.com/marksandspencerromania

Despre materialele folosite de către Marks & Spencer

Pentru fiecare produs, Marks & Spencer a utilizat exclusiv bumbac organic sau bumbac reciclat, obiectivul principal fiind acela de a utiliza exclusiv materii prime provenite din surse sustenabile, fiind astfel interzisă utilizarea țesăturii angora și fibrei alpaca.

Marks & Spencer a fost primul retailer care a ales transparența în comunicare și a făcut publice toate detaliile despre cele peste 500 de fabrici care produc îmbrăcămintea, încălțămintea și accesoriile, printre acestea numărându-se informații precum: locația fabricii, numele, numărul de angajați.

La sediul din Londra o echipă dedicată de designeri, tehnicieni și dezvoltatori lucrează în permanență pentru a identifica cele mai noi tendințe, scopul final fiind acela de a dezvolta noi modele și de a contribui la piese vestimentare concepute din materiale de înaltă calitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>