Noua Republică a depus la Parlament Legea împotriva tergiversării de către ANAF a colectării sumelor confiscate de instanțe

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Actualul Cod de procedură penală tolerează tergiversarea nejustificată de către ANAF a colectării în proporţie de doar 9% a sumelor confiscate de către instanţele de judecată, fapt care împiedică înfăptuirea justiţiei, aduce importante pagube bugetului de stat şi subminează încrederea populaţiei în actul de justiţie.

Noua Republică a depus la Parlament Legea împotriva tergiversării de către ANAF a colectării sumelor confiscate de instanțe
Gradul de colectare de către ANAF a sumelor confiscate de către instanțele de judecată a fost de 4% în 2010, 7% în 2011, 5% în 2012 și 9% în 2013
Ministerul Finanțelor Publice, conform adresei nr.71621/2014

În data de 14 septembrie 2015 Partidul Noua Republică a depus la Parlament, prin senatorul Valeriu Todirașcu, o inițiativă legislativă pentru completarea Art. 574 al Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, detalii suplimentare găsiți aici: https://www.tody.ro/document/2015-09-14-Senator-Valeriu-Todirascu-Initiativa-Legislativa-Colectarea-fondurilor-confiscate-de-instanta

Din datele comunicate de Ministerul Finanţelor Publice prin adresa nr.71621/2014 rezultă că între anii 2010 şi primul semestru al anului 2014, bugetul de stat a fost prejudiciat cu o sumă în valoare de 175 milioane lei sau, dacă ne referim la sumele colectate de ANAF, prejudiciul se ridică la peste 192 milioane lei, adică aproape 43 milioane EUR, reprezentând o medie de 9% pentru perioada 2010 și primul semestru din 2014, respectiv: 3,7% în 2010, 6,9% în 2011, 4,7% în 2012, 8,7% în 2013 și 16,2% în primul semestru din 2014, detalii suplimentare găsiți aici: http://www.tody.ro/document/2014-09-29-Raspuns-la-Intrebare-catre-MF-despre-sume-confiscate-in-instanta-2003-2014

La momentul actual confiscarea este dispusă de o instituţie a statului, instanţa de judecată, dar, conform legii, colectarea şi valorificarea sumelor şi bunurilor se face de către ANAF, o altă instituţie a statului.

Codul de procedură penală, Legea 135/2010, la Art. 574 „Executarea confiscării speciale şi a confiscării extinse” prevede numai comunicarea unidirecţională de la instanţa de execuţie către organul responsabil cu aplicarea a hotărârii instanţei, nu şi o comunicare în sens invers, un feed-back de la executor către instanţa de executare necesar pentru funcţionarea corectă a oricărui sistem.

Nici legea care prezintă modalitatea de valorificare a bunurilor și sumelor confiscate în instanță, Legea nr. 253/2013, nu prevede o raportare a desfășurării procesului către cel care a ordonat confiscarea, anume instanța de executare.

Fără niciun control al executării, există riscul ca ceea ce s-a decis în instanță să nu se înfăptuiască.

În alte situații, Codul de procedură penală, prevede un astfel de control al executării deciziei instanței de judecată de către instanța de executare, respectiv în privinţa pedepselor privative de libertate, pentru tratamentul medical obligatoriu sau pentru internarea obligatorie stabilite de instanţele de judecată, se prevede informarea obligatorie a instanţei de executare privind aplicarea hotărârilor instanţelor de judecată.

Pentru îmbunătăţirea funcţionării confiscării se propune introducerea unei noi prevederi, prin care organele în drept, a prelua și valorifica bunurile și sumele de bani confiscate, raportează trimestrial instanţei de executare stadiul demersurilor, până la finalizarea completă a acestora conform hotărârii instanţei de judecată, precum şi eventualele piedici întâmpinate în cursul procesului de preluare sau valorificare, după caz. În urma raportării, stadiul demersurilor va fi publicat trimestrial de către instanţa de executare, prin afişare la sediul său şi pe site-ul propriu.

Această nouă prevedere legislativă:

– va responsabiliza ANAF, care se va afla sub supravegherea instanţei de execuţie în privinţa îndeplinirii obligaţiilor lor legale;
– va permite instanţelor de execuţie urmărirea procesului de colectare pentru verificarea îndeplinirii actului de justiţie;
– va permite cetăţenilor, interesaţi în mod deosebit de înfăptuirea actului de justiţie împotriva cetăţenilor corupţi, dovediţi în instanţă, să constate, în mod direct sau prin intermediul presei, recuperarea sumelor furate de către infractori de la contribuabilii oneşti.

Prin îmbunătăţirea prevederilor Codului de procedură penală în sensul introducerii verificării continue a stadiului colectării şi valorificării bunurilor şi sumelor confiscate de către instanţele de execuţie, s-ar realiza o colectare reală a sumelor confiscate de instanţe, cât mai aproape de 100%, s-ar înfăptui dreptatea socială în privinţa furtului din banii publici şi cetăţenii ar fi descurajaţi să întreprindă, în viitor, astfel de acte antisociale.

O inițiativă legislativă similară a Noii Republici a făcut obiectul dezbaterii parlamentare în perioada 2014-2015 dar prin ocolirea procedurii de solicitare a unui aviz consultativ de la Consiliului Superior al Magistraturii, așa cum prevede Legea nr.317/2004 privind CSM, la Art.38: „Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea Autorităţii judecătoreşti”, detalii suplimentare găsiți aici: http://youtu.be/l0RfF1NYkPE

Astfel, conform adresei Biroului Permanent al Senatului nr.351/2015 se menționează: „Biroul Permanent, în ședința din 9 martie 2015 a hotărât aplicarea dispozițiilor legale și a Regulamentului Senatului privind solicitarea avizului CSM asupra proiectelor de lege și a propunerilor legislative care privesc activitatea autorității judecătorești”, detalii suplimentare găsiți aici: http://www.tody.ro/document/2015-02-28-Raspuns-la-Scrisoare-catre-Biroul-Permanent-al-Senatului-despre-lipsa-avize-CSM

Din aceste motive a fost redepusă la Parlament actuala inițiativă legislativă.

Cetăţenii vor fi, astfel, protejaţi de lege împotriva tergiversării nejustificate de către ANAF a colectării sumelor confiscate de către instanţele de judecată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>